Manga Takopi's Original Sin primește o adaptare anime
Un site oficial a fost lansat marți pentru a anunța adaptarea în anime a mangaului Takopi's Original Sin (Takopii no Genzai), creat de Taizan5. În cadrul lansării, site-ul a dezvăluit un vizual oficial și un videoclip promoțional.
Mai multe detalii vor fi dezvăluite la evenimentul Jump Festa 2025, programat pe 22 decembrie.
Viz Media, care a licențiat manga, oferă următoarea descriere a poveștii:
Takopi, un extraterestru adorabil, ajunge pe Pământ și o întâlnește pe Shizuka, o fată copleșită de tristețe. Dorind să-i readucă zâmbetul, Takopi descoperă repede că nici măcar călătoria în timp nu poate repara toate suferințele.
Publicată inițial în decembrie 2021 pe platforma Shonen Jump+ de Shueisha, seria s-a încheiat în martie 2022. Cel de-al doilea și ultim volum a fost lansat în aprilie 2022, iar varianta în limba engleză este disponibilă pe platforma MANGA Plus de la Shueisha.
De-a lungul timpului, manga a fost apreciată de critici, fiind nominalizată la prestigioasele Manga Taisho Awards (ediția a 16-a) și Premiile Culturale Tezuka Osamu (ediția a 27-a) în 2023. A câștigat premiul Manga Kingdom Tottori în cadrul a 51-a ediții a Premiilor Asociației Japoneze a Cartooniștilor, în 2022, și s-a clasat pe locul al treilea în topul Kono Manga ga Sugoi! (Această Manga e Minunată!), dedicat cititorilor bărbați, în 2022.
Scris de: Alex.
Comentarii
Trimiteți un comentariu